Schimbare de plan.

Nu pot sa-ti spun ca te iubesc. Oricum stii deja asta, dar nu o pot spune din nou. Asta m-ar face vulnerabila. Ori stim prea bine amandoi deznodamantul. N-are rost sa-ti repet. Eu o sa plec asa cum am facut-o si pana acum. Intotdeauna las lucrurile neterminate pentru ca asa e firea mea.

O sa-mi fie dor de imbratisarile tale si de gandurile spuse tarziu in noapte. De soaptele spuse sacadat in timp ce faceam dragoste. De cuvintele aruncate dupa o cearta despre felul meu vicios de a fi. Niciodata nu ti-a placut foarte mult personalitatea mea si cu toate astea mereu imi spuneai ca ma iubesti mai mult decat orice. Ideile astea se bateau cap in cap, dar te credeam, pentru ca stiam ca zici adevarul.

Poate candva o sa ma-ntorc. Poate. O sa te gasesc acolo, asteptandu-ma cu dor. Tu o sa fii mereu acolo, stiu asta. Doar ca eu nu pot sa vad asta acum sau cel putin refuz sa o fac.

Idei “neideale”

Ma tot gandeam azi..niciodata nu mi s-a intamplat ceva frumos de ziua mea. Sa ma simt eu speciala si toate cele. De cele mai multe ori ziua mea a fost una obisnuita, ba chiar mi s-a intamplat foarte des in ultimii ani sa si plang. Intotdeauna mi-am imaginat cum la un moment dat niste oameni dragi ma vor surprinde. Degeaba. Niciodata nu s-a intamplat asta. Nu am visat niciodata la nu stiu ce cadouri. Eu visam (si inca mai visez desi stiu ca in zadar) la gesturi faine. Doar gesturi, nimic mai mult. Asta-i tot ce conteaza. Nu un cadou sau un altceva. Poate si pentru ca eu simt lipsa asta uneori am tendinta sa le fac oamenilor “surprize” de genul asta. Pentru ca stiu ca mie mi-ar placea tare mult si m-ar face fericita.

In alta ordine de idei ma enerveaza mentalitatea de “obligatie” in cazurile astea.
” De ce sa ma duc eu la ziua lui X. Ce, el a venit la mine?” sau ” X a venit la mine asa ca si eu trebuie sa ma duc”. “X mi-a cumparat cadou de aproximativ nu stiu cat, deci si eu trebuie sa ajung tot pe-acolo chiar daca n-am bani”.

Imi place sa ma duc undeva din placere, nu din obligatie. Imi place sa fac cadouri de placere, nu pentru ca astept sa primesc la randul meu ceva. Majoritatea oamenilor au, totusi, ideea de “paying back” (indiferent sub ce forma ar fi asta). Nu cumva sa ramana ei datori vreodata.
De parca daca X a venit la ziua ta tu ii esti dator. Nu! El a venit la ziua ta, a mancat, a dansat, s-a distrat si in schimb ti-a adus un cadou. Nu esti obligat ca mai apoi sa mergi si tu la ziua lui. Sau la nunta lui. Sau la orice situatie de genul asta.

Prea repede.

Totul se intampla mult prea repede. N-am timp sa ma dezmeticesc, sa-mi dau seama ce se intampla cu mine. O mie de imagini imi trec prin fata ochilor si totusi..nu cred. Pentru ca mi-e greu sa cred.

Eu vad totul departe si imi place sa cred ca e departe. Nu-mi place sa ma apropii prea mult sau prea repede de lucruri ce-mi par departe. Pe unele le prefer departe, sa visez la ele, dar nu sa le ajung. Niciodata. La altele stiu ca o sa ajung, dar vreau sa fie “toate la timpul lor”. Doar ca timpul face misto de mine. Iar si iar. Si ma trezesc dintr-odata aruncata in “miezul faptei”. Sau al momentului. Si nu stiu cum sa ma adun si-ncep sa ma intreb unde mi-e timpul. Si daca ma uit in spate-mi pare o vesnicie de cand doar visam la asta si acum sunt in “fapte implinite” si-mi aduc aminte ca-nainte cand ma gandeam la asta totul era departe.

Cresc. Schimbarile-s inevitabile. Si timpul trece odata cu cresterea mea. Deci vine Craciunul, pe care-l vedeam departe, da’ pe care altii mi-l arata ca fiind prea aproape.

Vremuri ploioase..

Patrice – Clouds

Ploua incontinuu de cateva zile. Melodia asta se potriveste perfect cu zilele astea de stat in casa si pierdut vremea. Mai ales ca am avut o saptamana intreaga la dispozitie pentru “pierdut vremea”. Mini vacanta pe motiv de “mica” raceala. Cele mai bune momente pentru amintiri si planuri.

Mi-e bine..bine si cald. Si mi-e dor.

Dependenta de oameni.

Am negat atata timp ca sunt dependenta de oameni. Dar mi-am dat seama ca sunt, lucru care mi se pare normal. Imi place sa cunosc cat mai multi oameni, iar cei care pur si simplu se “pliaza” pe felul meu de a fi imi devin si prieteni dragi. Nu va ganditi ca cei care se “pliaza” pe felul meu de a fi sunt alesi printr-o selectie riguroasa, pur si simplu simt.

Asa..ziceam ca imi place sa cunosc oameni. Intotdeauna mi s-a spus ca e inutil sa cunosc atatia oameni (avand in vedere si faptul ca pe cei pe care ii cunosc mai bine ajung sa ii ascult pentru ca-mi place sa ascult oamenii si problemele/bucuriile lor) si ca imi umplu capul cu lucruri inutile. Bun, asa o fi. Dar de ce sa nu vedem si partea cealalta a lucrurilor? Imi place sa cunosc oamenii pentru ca am multe de invatat de la ei. Indiferent ca e vorba de a invata ceva bun sau de a invata sa nu fac un anumit lucru (pentru ca mi s-a intamplat de multe ori sa nu-mi placa un lucru la o persoana si am incercat sa nu-l fac). Prin interactiunea cu oamenii invat sa ma schimb, sa ma modelez. Si in primul rand traiesc intr-o societate in care se presupune ca interactiunea ar trebui sa fie esentiala.

Cum ar fi sa vorbeasca despre munca in echipa un om care habar n-are ce e aia. Mda..munca in echipa, hai sa-i dam definitia din dex. Insa ea inseamna mult mai mult. Inseamna interactionarea cu oamenii, inseamna schimb de idei, inseamna sa inveti sa lasi de la tine, sa inveti sa mai asculti si alte pareri decat a ta, sa nu mai contezi doar tu.

Si inca o chestie..niciodata nu o sa ma limitez sa cunosc doar oamenii de care am nevoie. Pentru ca mi se pare o tampenie. Am de invatat si de la cei pe care probabil nu ii consider “utili” (cuvantul asta e o exprimare prea urata ce defineste mai degraba felul de a ne folosi de oameni).

Direct sau indirect , mereu voi avea cate ceva de invatat de la oameni!

PS : ca sa nu mi se spuna ca prin ce am zis eu rezulta ca mereu ne folosim de oameni ( pentru ca si faptul ca invatam indirect poate fi considerat un fel de a te folosi) spun clar ca in cazul asta m-am referit la a te folosi de oameni pentru lucruri palpabile ( ex. : sa te ajute sa obtii ceva , sa te ajute cu un proiect s.a.m.d)

Growing up

Anul asta (scolar zic) a inceput tare frumos. O serie de schimbari , una mai frumoasa decat cealalta. Unii au refuzat sa vada schimbarile , altii le-au sesizat inca din prima clipa.

Intotdeauna am fost vazuti de catre profesori ca niste persoane care nu reusesc sa se integreze. Ne-au catalogat pe toti , fara ca macar sa aiba ocazia sa ne cunoasca mai bine . Insa ei n-au reusit sa vada un lucru : clasa noastra e plina de oameni cu personalitati puternice . E adevarat ca niciodata nu am reusit sa “excelam” ca un total , insa fiecare persoana in parte are o multime de calitati. Fiecare dintre noi are principii bine definite (mai exista si cativa rataciti) astfel ca ne e foarte greu sa incercam sa ne schimbam unii pe altii , de unde si impresia ca suntem “neintegrati”. De fapt noi chiar ne intelegem bine , dar niciodata toti , doar in functie de interesele fiecaruia.

Ce vreau sa spun cu articolul asta? Faptul ca am niste colegi minunati (chiar daca de multe ori ma plang de ei) , iar pe unii dintre ei ii admir mult . Totodata mai vreau sa subliniez (iar si iar) ca nu ar trebui sa judecam un om doar dupa ceea ce vedem la el (superficial) , fara ca macar sa incercam sa-l cunoastem mai bine.

Prevad un an plin de schimbari si de lucruri faine.

Poate..

Sunt vulnerabila. Intotdeauna am fost. Uneori mai mult ca niciodata. Pe langa asta, de foarte multe ori ma “expun” si imi intind sentimentele pe tava.

Uneori iau alegeri ce par zadarnice. Alegeri in care de multe ori nici eu nu cred, dar pe care simt ca trebuie sa le iau. De multe ori cu genul asta de alegeri risc foarte mult sa fiu dezamagita, cu toate astea imi asum riscul. De ce? Raspunsul e simplu : mai bine regret acum ca am incercat ceva si nu mi-a iesit decat sa regret mai tarziu ca nu am facut nimic desi as fi putut face.

“Oamenii te dezamagesc. Uita de ei si fa ceva pentru tine.” – o replica dintr-un film ce mi-a ramas in minte. Pe de o parte sunt de acord cu chestia asta, pe de alta parte si noi suntem oameni la randul nostru si dezamagim. Cred ca nu ne-ar placea sa uite cineva de noi pentru ca l-am dezamagit o data (daca se repeta atunci e clar “mersul” lucrurilor).
E bine sa uitam de oamenii care ne dezamagesc atunci cand acestia fac asta in mod constant si ajungem sa fim prea afectati din cauza asta.

————————————–

It’s all a matter of choice.

VJonline

Sunt o dezamagire. Dupa ce l-am stresat pe Mihai ca vreau cont pe vjonline m-am razgandit, pentru ca mi-am dat seama ca ceea ce am vrut eu sa scriu nu se potrivea cu sistemul.

Tentativa. Ma crezi?

Te-am cunoscut acum 186 de zile.
Era inca soare
si frunzele stateau sa cada.
Ti-ai asezat capul pe genunchii mei
Si
In timp ce ma jucam in parul tau
Ai inceput sa-mi canti
Sa-mi spui ca vrei la mare.

Mare?
N-am inteles ce vrei tu de la mare..
“Vantul sa-mi bata in par si marea sa ma ude”
Mi-ai spus pierdut in vise.
Incercam sa mi te imaginez
Cu ea – de mana.
Stiu ca o iubesti,dar tu
nici macar nu crezi in iubire.

Mi-ar fi placut sa-ti indeplinesc dorinta
-de a fi la mare-
Dar era tarziu si
Urma sa pleci..

Te-am cunoscut acum 186 de zile.
De-atunci te visez
-in fiecare zi-
Incerc sa inteleg
Ce-a fost in capul meu?
cand te-am lasat sa pleci.

Ha ! de parca as fi avut vreun drept
Sa-ti spun sa ramai.
Tu va visai pe amandoi
desi
Nici macar nu stiai cine e ea.

Inca te visez..
La mare.
Si-mi amintesc de tine de fiecare data
cand aud melodia
ce mi-o cantai..
atunci.

Ma simt
APROAPE vulnerabila
cand ma gandesc la tine.
Nici chiar de-ar fi sa mi se impuna
N-o sa recunosc

mi-e dor de tine. Deciziile au fost luate.

Mie ce-mi iese?

Am auzit atat de des intrebarea asta in ultima vreme…

Cineva face un lucru doar daca stie ca ii “iese” ceva daca face lucrul respectiv. Nimeni nu mai face nimic pentru ca vrea, pentru el, toti fac doar pentru urmarile pe care le-ar putea aduce acel lucru. A..si e foarte important : lucrurile care pot fi obtinute sa fie materiale, nu de alta natura, ca “nu merge nene”.

De ce oare unii oameni nu pot vedea dincolo de “material things”? Nimeni nu mai face nimic doar pentru a se simti bine, pentru a se simti implinit?

X ii cara vecinei cu pensie mica de la etajul 5 o plasa putin mai grea, doar daca aceasta ii da o sticla de suc. Sa aiba si el recompensa pentru “efortul depus”. Ca deh, nu-i ajunge sa se simta bine ca a ajutat o femeie in varsta. Asta nu va fi niciodata de ajuns.

Imi place sa ajut oamenii. Imi place sa fac chestii fara sa astept la schimb lucruri materiale. Pentru ca oricum am satisfactia ca am facut un om sa zambeasca. Lucrurile mici conteaza. Imi place sa fac lucrurile care stiu ca mi-ar placea sa-mi fie facute mie. Normal ca nu fac asta mereu. Dar cand pot fac.

Am fost surprinsa zilele trecute cand am discutat cu o persoana despre un lucru pe care mi-as dori sa fac. Un lucru care nu-mi aduce nicio recompensa materiala. Un lucru care totusi ma face fericita si din care am de invatat foarte multe. Am fost intrebata direct “tie ce-ti iese daca faci toate astea?”. Am ramas fara cuvinte. As fi zis multe, dar oricum nu ar fi inteles. Pentru ca oamenii nu pot intelege astfel de lucruri decat atunci cand le experimenteaza.

PS: sunt de acord ca nu trebuie sa fii mereu fraier si sa-i ajuti pe altii si sa te lasi pe tine “descoperit”. Dar o parte din timpul si din eforturile tale pot fi indreptate si spre altfel de lucruri. Lucruri de genul astora.

PS 2: asta-i doar parerea mea. Nu o criticati, doar aduceti contraargumente daca nu sunteti de acord.