Patrice – Clouds
Ploua incontinuu de cateva zile. Melodia asta se potriveste perfect cu zilele astea de stat in casa si pierdut vremea. Mai ales ca am avut o saptamana intreaga la dispozitie pentru “pierdut vremea”. Mini vacanta pe motiv de “mica” raceala. Cele mai bune momente pentru amintiri si planuri.
Mi-e bine..bine si cald. Si mi-e dor.
Am negat atata timp ca sunt dependenta de oameni. Dar mi-am dat seama ca sunt, lucru care mi se pare normal. Imi place sa cunosc cat mai multi oameni, iar cei care pur si simplu se “pliaza” pe felul meu de a fi imi devin si prieteni dragi. Nu va ganditi ca cei care se “pliaza” pe felul meu de a fi sunt alesi printr-o selectie riguroasa, pur si simplu simt.
Asa..ziceam ca imi place sa cunosc oameni. Intotdeauna mi s-a spus ca e inutil sa cunosc atatia oameni (avand in vedere si faptul ca pe cei pe care ii cunosc mai bine ajung sa ii ascult pentru ca-mi place sa ascult oamenii si problemele/bucuriile lor) si ca imi umplu capul cu lucruri inutile. Bun, asa o fi. Dar de ce sa nu vedem si partea cealalta a lucrurilor? Imi place sa cunosc oamenii pentru ca am multe de invatat de la ei. Indiferent ca e vorba de a invata ceva bun sau de a invata sa nu fac un anumit lucru (pentru ca mi s-a intamplat de multe ori sa nu-mi placa un lucru la o persoana si am incercat sa nu-l fac). Prin interactiunea cu oamenii invat sa ma schimb, sa ma modelez. Si in primul rand traiesc intr-o societate in care se presupune ca interactiunea ar trebui sa fie esentiala.
Cum ar fi sa vorbeasca despre munca in echipa un om care habar n-are ce e aia. Mda..munca in echipa, hai sa-i dam definitia din dex. Insa ea inseamna mult mai mult. Inseamna interactionarea cu oamenii, inseamna schimb de idei, inseamna sa inveti sa lasi de la tine, sa inveti sa mai asculti si alte pareri decat a ta, sa nu mai contezi doar tu.
Si inca o chestie..niciodata nu o sa ma limitez sa cunosc doar oamenii de care am nevoie. Pentru ca mi se pare o tampenie. Am de invatat si de la cei pe care probabil nu ii consider “utili” (cuvantul asta e o exprimare prea urata ce defineste mai degraba felul de a ne folosi de oameni).
Direct sau indirect , mereu voi avea cate ceva de invatat de la oameni!
PS : ca sa nu mi se spuna ca prin ce am zis eu rezulta ca mereu ne folosim de oameni ( pentru ca si faptul ca invatam indirect poate fi considerat un fel de a te folosi) spun clar ca in cazul asta m-am referit la a te folosi de oameni pentru lucruri palpabile ( ex. : sa te ajute sa obtii ceva , sa te ajute cu un proiect s.a.m.d)
Sunt vulnerabila. Intotdeauna am fost. Uneori mai mult ca niciodata. Pe langa asta, de foarte multe ori ma “expun” si imi intind sentimentele pe tava.
Uneori iau alegeri ce par zadarnice. Alegeri in care de multe ori nici eu nu cred, dar pe care simt ca trebuie sa le iau. De multe ori cu genul asta de alegeri risc foarte mult sa fiu dezamagita, cu toate astea imi asum riscul. De ce? Raspunsul e simplu : mai bine regret acum ca am incercat ceva si nu mi-a iesit decat sa regret mai tarziu ca nu am facut nimic desi as fi putut face.
“Oamenii te dezamagesc. Uita de ei si fa ceva pentru tine.” – o replica dintr-un film ce mi-a ramas in minte. Pe de o parte sunt de acord cu chestia asta, pe de alta parte si noi suntem oameni la randul nostru si dezamagim. Cred ca nu ne-ar placea sa uite cineva de noi pentru ca l-am dezamagit o data (daca se repeta atunci e clar “mersul” lucrurilor).
E bine sa uitam de oamenii care ne dezamagesc atunci cand acestia fac asta in mod constant si ajungem sa fim prea afectati din cauza asta.
————————————–
It’s all a matter of choice.
Sunt o dezamagire. Dupa ce l-am stresat pe Mihai ca vreau cont pe vjonline m-am razgandit, pentru ca mi-am dat seama ca ceea ce am vrut eu sa scriu nu se potrivea cu sistemul.
Te-am cunoscut acum 186 de zile.
Era inca soare
si frunzele stateau sa cada.
Ti-ai asezat capul pe genunchii mei
Si
In timp ce ma jucam in parul tau
Ai inceput sa-mi canti
Sa-mi spui ca vrei la mare.
Mare?
N-am inteles ce vrei tu de la mare..
“Vantul sa-mi bata in par si marea sa ma ude”
Mi-ai spus pierdut in vise.
Incercam sa mi te imaginez
Cu ea – de mana.
Stiu ca o iubesti,dar tu
nici macar nu crezi in iubire.
Mi-ar fi placut sa-ti indeplinesc dorinta
-de a fi la mare-
Dar era tarziu si
Urma sa pleci..
Te-am cunoscut acum 186 de zile.
De-atunci te visez
-in fiecare zi-
Incerc sa inteleg
Ce-a fost in capul meu?
cand te-am lasat sa pleci.
Ha ! de parca as fi avut vreun drept
Sa-ti spun sa ramai.
Tu va visai pe amandoi
desi
Nici macar nu stiai cine e ea.
Inca te visez..
La mare.
Si-mi amintesc de tine de fiecare data
cand aud melodia
ce mi-o cantai..
atunci.
Ma simt
APROAPE vulnerabila
cand ma gandesc la tine.
Nici chiar de-ar fi sa mi se impuna
N-o sa recunosc
mi-e dor de tine. Deciziile au fost luate.
Am auzit atat de des intrebarea asta in ultima vreme…
Cineva face un lucru doar daca stie ca ii “iese” ceva daca face lucrul respectiv. Nimeni nu mai face nimic pentru ca vrea, pentru el, toti fac doar pentru urmarile pe care le-ar putea aduce acel lucru. A..si e foarte important : lucrurile care pot fi obtinute sa fie materiale, nu de alta natura, ca “nu merge nene”.
De ce oare unii oameni nu pot vedea dincolo de “material things”? Nimeni nu mai face nimic doar pentru a se simti bine, pentru a se simti implinit?
X ii cara vecinei cu pensie mica de la etajul 5 o plasa putin mai grea, doar daca aceasta ii da o sticla de suc. Sa aiba si el recompensa pentru “efortul depus”. Ca deh, nu-i ajunge sa se simta bine ca a ajutat o femeie in varsta. Asta nu va fi niciodata de ajuns.
Imi place sa ajut oamenii. Imi place sa fac chestii fara sa astept la schimb lucruri materiale. Pentru ca oricum am satisfactia ca am facut un om sa zambeasca. Lucrurile mici conteaza. Imi place sa fac lucrurile care stiu ca mi-ar placea sa-mi fie facute mie. Normal ca nu fac asta mereu. Dar cand pot fac.
Am fost surprinsa zilele trecute cand am discutat cu o persoana despre un lucru pe care mi-as dori sa fac. Un lucru care nu-mi aduce nicio recompensa materiala. Un lucru care totusi ma face fericita si din care am de invatat foarte multe. Am fost intrebata direct “tie ce-ti iese daca faci toate astea?”. Am ramas fara cuvinte. As fi zis multe, dar oricum nu ar fi inteles. Pentru ca oamenii nu pot intelege astfel de lucruri decat atunci cand le experimenteaza.
PS: sunt de acord ca nu trebuie sa fii mereu fraier si sa-i ajuti pe altii si sa te lasi pe tine “descoperit”. Dar o parte din timpul si din eforturile tale pot fi indreptate si spre altfel de lucruri. Lucruri de genul astora.
PS 2: asta-i doar parerea mea. Nu o criticati, doar aduceti contraargumente daca nu sunteti de acord.
* Titlul e dintr-o melodie. Dar se potriveste cu situatia data.
Ma intreb cum pot sa cad in aceeasi “plasa” la nesfarsit. Cum pot sa cred o persoana de atatea ori, cand stiu ca a mintit atat de mult?
Am asa un talent la “a fi naiva”. Talentul meu special. Cica sunt rationala – de obicei, foarte rar (nu va chinuiti sa pricepeti asta)-.
Am fost mintita de o anumita persoana de atatea ori si totusi mai am naivitatea sa o cred. Nu-mi imaginez ce naiba e in capul meu. Probabil ca mereu “cred” ca se schimba. Si ca minciuna face parte din trecut.
Si mi s-a spus de atatea ori sa nu mai cred. N-am urechi sa ascult. Ma incapatanez sa cred ca oamenii se schimba. Oare cand o sa ma prind si eu ca unii chiar nu se schimba? (Nu,nu vreau sa cred asta,prefer sa fiu naiva si sa cred in schimbari – dar e nasol).
Am crezut. Iar.
Oare oamenii nu-si dau seama de consecintele pe care le au minciunile lor uneori? (de fapt de cele mai multe ori). Cum naiba poti sa ranesti oamenii in halul asta?
Cat o sa te mai hranesti cu naivitatea mea?
Cat ma vei mai lasa sa astept?
Cat timp imi va lua sa aflu?
Cat timp voi mai crede?
Cat va dura sa gasesc raspunsuri?
Cat vei continua sa minti?
Cat te vei mai ascunde?
Cat vei fi altceva decat ceea ce esti?
Cat..?
Mi-ar placea ca in toata luna octombrie sa fie vacanta.
Octombrie e luna perfecta pentru stat in casa. E frig si nimic nu ma atrage sa ies din casa.
Mi-ar placea sa fiu undeva singura in luna octombrie (cea cu vacanta). Sa am multe carti pe care sa le citesc in fiecare zi. Sa stau pana noaptea tarziu sa citesc, la lumina lampii , pentu ca becul e prea puternic, si sa adorm cu o carte in brate, intr-un tricou. Sa ma trezesc a doua zi dimineata si sa ma apuc iar de citit. Sa stau invelita-n plapuma si cu jaluzele trase,pentru ca-i frig si n-am chef de “lumina”. Sa stau toata ziua in tricoul in care am dormit, fara sa ma bata cineva la cap pentru ca nu-mi schimb hainele. Sa ma ridic din cand in cand din pat si sa-mi fac un ceai fierbinte in cana mea cu capricorn (pe care am folosit-o doar de vreo 2 ori de cand am luat-o) pe care sa o tin stransa cu ambele maini,asa cum imi place mie si sa ma ating din cand in cand cu ea pe obraz ca sa simt caldura.
Cand iau o pauza de la citit sa ma asez la geam si sa privesc cum ploua. Dar numai atunci cand sunt picuri mari si frunzele inca-n copaci. Culorile frunzelor sa ma faca sa visez.
In luna octombrie as rupe legaturile cu oamenii, mi-as inchide telefonul si as sta departe de internet. As fi doar eu cu gandurile mele si cateva carti.
Octombrie e potrivit pentru visat.
comentarii recente